DOS

 

DOS (Disk Operating System) este un sistem de operare single-tasking(o singură aplicație rulată simultan), single-user (un singur utilizator posibili) bazat pe linia de comandă. Versiunea inițială a fost creată de Microsoft în 1981 pentru IBM și s-a numit PC-DOS. Microsoft a portat și vândut apoi sistemul pe calculatoare compatibile IBM-PC fabricate de alții decât IBM sub numele de MS-DOS (Microsoft Disk Operating System). Această versiune a fost cea mai populară Pe lângă versiunile originând din cod Microsoft/IBM există și alte variante de DOS, mai mult sau mai puțin compatibile cu MS-DOS/PC-DOS precum DR-DOS și FreeDOS. Acest lucru a fost posibil datorită simplității sistemului dar și datorită originii intr-un alt sistem de operare, numit CP/M. Până la apariția Windows 95 a fost cel mai popular sistem de operare pe arhitectura x86.

Istoric

 

Sistemele DOS au fost concepute având în vedere performanțele micro-calculatoarelor la începutul anilor '80. Din perspectiva utilizatorilor actuali, este extrem de limitat, dar pentru standardele vremii, era un sistem comparabil cu concurența : folosea un set de comenzi relativ ușoare (de exemplu copy comparat cu PIP in CP/M), putea adresa un maxim de 640 KB de RAM (într-o epocă în care microcalculatoarele de-abia aveau 32 KB de RAM), asigura interfața utilizatorului cu discuri într-un mod interactiv și, cel mai important, consuma o cantitate redusă de resurse. Aceste facilități au dus la încheierea contractului cu IBM - un factor important în istoria viitoare a sistemului. Acest lucru, combinat cu arhitectura deschisă a IBM și cu strategia de marketing nouă a Microsoft (software vândut fie alături de hardware fie separat, spre deosebire de strategia anterioară - software parte a hardware-ului) au asigurat o pondere ridicată pe piață a MS-DOS. Sistemul original (1.0) nu suporta directoare, dischete de 3.5 inch (sau dischete de 5.25 inch cu densitate ridicată), și se baza pe încărcare de pe casetă audio în sistemul original. Cu toată evoluția ulterioară (adăugarea suportului pentru directoare, spre exemplu), MS-DOS a devenit, la sfârșitul anilor '80, un sistem depășit. Calculatoarele aveau mai mult de 1 MB de RAM, necesitând un driver special de memorie (XMS și EMS), și programare foarte atentă pentru a putea accesa memoria, utilizatorii doreau multi-tasking (să ruleze mai multe aplicații deodată) - lucru realizat în manieră ingenioasă de programatori, prin folosirea abuzivă a mecanismului de încărcare driveri, în programe "Terminate and stay resident" care asigurau o formă foarte rudimentară de multi-tasking coordonativ, iar sistemele aveau tot mai multe componente și periferice, necesitând driveri greu de instalat și folosit. Apariția GUI (interfețe grafice bazate pe imagini) și a programelor WYSIWYG (ce vezi pe ecran este și după tipărire), pentru care DOS nu era pregătit, în calculatoare precum Apple Macintosh (pentru care Microsoft a fost unul din cei mai importanți furnizori de software în anii '80) sau Amiga a fost însă principalul motiv al înlocuirii DOS. Încercările inițiale ale Microsoft au fost eșecuri - Windows 1.0 și 2.0, interfețe grafice care rulau "deasupra" DOS nu au impresionat utilizatorii. OS/2, un alt sistem de operare, conceput de IBM și Microsoft la sfârșitul anilor '80, a ratat și el, în parte din cauza condițiilor stricte de licențiere spre terți, în parte datorită cerințelor mari de sistem (inclusiv un grad foarte ridicat de compatibilitate cu IBM care ducea la eliminarea "clonelor" și "compatibilelor" - spre exemplu OS/2 nu rulează nici astăzi în mașini virtuale moderne), dar și din cauza lipsei de interes din partea Microsoft. De-abia Windows 3.0 (un hibrid pe 16 biți cu memorie protejată, rulând parțial deasupra DOS - adică se comporta pentru DOS ca orice program obișnuit - dar având propriile system calluri, proprii driveri și un fel de kernel propriu) a fost un pas înainte pentru utilizatorii sistemelor x86.